Cum să preveniți coruperea datelor printr-un backup sigur
Una dintre întrebările adresate frecvent pe forumul Bandizip este următoarea: „Mi-am comprimat fișierele importante și le-am șters pe cele originale, dar se spune că fișierele arhivate sunt corupte. Ce ar trebui să fac?”
Coruperea datelor se referă la o eroare în datele computerului care apare în timp ce computerul citește, scrie, procesează, stochează sau transferă date; aceasta provoacă modificări neintenționate ale datelor originale.
Dacă datele sunt corupte, este posibil să vedeți un mesaj de eroare după arhivare/extracție, după cum urmează.

Cu toate acestea, odată ce acest lucru se întâmplă, fișierul arhivat în sine este deja corupt, iar datele sunt adesea irecuperabile. Prin urmare, este foarte important să preveniți în avans coruperea datelor.
Există multe cauze ale coruperii datelor într-un fișier arhivat:
Fișierul a fost corupt de o eroare a arhivatorului în timpul compresiei.
Orice software poate avea o eroare. Deoarece unele erori apar numai în anumite condiții, în timp ce arhivatorul pare să nu aibă nicio problemă în alte momente, într-o zi brusc pot apărea probleme grave atunci când comprimați un fișier important.
Fișierul a fost corupt de o eroare în timpul transmiterii datelor pe internet.
Rareori apare o eroare în timp ce fișierul este transferat pe internet. Totuși, în unele cazuri, dacă rețeaua este instabilă și apar simultan mai multe erori de transmisie, protocolul de transfer de fișiere nu le detectează și fișierul este trimis corupt.
Fișierul a fost stocat pe un server cloud și corupt.
Unele servicii cloud utilizează echipamente de server cu costuri reduse, iar fișierele stocate pe acestea sunt adesea mai ușor de corupt în comparație cu cazurile obișnuite.
Discul sau unitatea USB unde a fost stocat fișierul a fost deteriorat.
Deși HDD-urile și SSD-urile sunt dispozitive de stocare relativ fiabile, frecvent datele pot să fie corupte din cauza unor defecțiuni mecanice (indiferent de greșeala utilizatorului). Iar unitatea USB, în special, este un dispozitiv de stocare unde coruperea datelor are loc foarte frecvent.
Din aceste motive, este posibil ca până și un fișier fără defecte să devină corupt dintr-o dată. Iar dacă fișierul corupt este un fișier de arhivă, datorită caracteristicilor sale, deteriorarea minoră a datelor duce la defectarea irecuperabilă a întregului fișier.
Cum să preveniți coruperea datelor și să faceți copii de rezervă pentru fișierele importante
Copii de rezervă multiple ale fișierelor.
Nu le ștergeți pe cele originale. Dacă trebuie să le ștergeți, faceți și păstrați cel puțin două copii de rezervă ale acestora.
Stocați copiile de rezervă pe dispozitive diferite.
Dacă păstrați toate copiile de siguranță pe un singur dispozitiv de stocare, le puteți pierde în același timp în cazul în care dispozitivul este deteriorat. Păstrați-le separat, folosind dispozitive diferite.
Folosiți funcția „Test de arhivă”.
ZIP și alte formate de arhivă stochează intern informații de verificare numite CRC și le utilizează pentru a determina dacă un fișier de arhivă este corupt sau nu. Utilizați funcția „Test de arhivă” pentru a verifica dacă arhivele dvs. sunt corupte.
Pentru mai multe informații despre „Test de arhivă”, vizitați linkurile de mai jos.
Ajutor „ Test de arhivă”
